Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

Percheziții în Bistrița-Năsăud, într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor

0 50

Poliţiştii de la arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul Poliţiei Române au efectuat în această dimineață 20 de percheziții domiciliare în municipiul Bucureşti, Bistrița-Năsăud și alte 5 judeţe, la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

La data de 30 martie, poliţiştii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 20 percheziții domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Constanța, Ilfov, Mureș, Bistrița-Năsăud, Teleorman și Timiș.

Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de deținere ilegală de arme și muniții, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.

Persoanele în cauză vor fi conduse la sediul poliţiei, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More