Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Percheziții în Cluj, Bistrița-Năsăud și alte două județe într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de aproape 4 milioane de lei

0 325

Poliţişti au făcut făcut nouă percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Cluj, Alba, Bistriţa-Năsăud şi Suceava, într-u dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu estimat la aproape 4 milioane de lei. În urma acţiunii, a fost instituit sechestru pe mai multe bunuri mobile şi imobile în valoare de peste 1.400.000 de lei.

Poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Suceava au efectuat 9 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Cluj, Alba, Bistriţa-Năsăud şi Suceava.

Activităţile au avut drept scop administrarea de probe într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului fiind în valoare de peste 3.900.000 de lei.

Din cercetări a rezultat că, în perioada 2011-2015, trei persoane, cu vârste cuprinse între 28 şi 56 de ani, din Cluj-Napoca, în calitate de administratori la o societate având ca obiect de activitate pază şi protecţie, ar fi înregistrat în documentele contabile achiziţii de produse specifice domeniului de activitate şi alte produse care nu ar fi avut la bază operaţiuni comerciale reale. Astfel, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.

În scopul creării unei aparenţe de legalitate a plăţilor pentru operaţiunile comerciale fictive de bunuri, precum şi pentru disimularea provenienţei sumelor de bani rezultate din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, s-ar fi efectuat viramente bancare în baza unor presupuse relaţii comerciale avute cu diverse firme.

În urma percheziţiilor, au fost ridicaţi 20.000 de dolari şi a fost instituit sechestru pe bunuri mobile şi imobile în valoare de peste 1.400.000 de lei. De asemenea, poliţiştii au pus în executare 3 mandate de aducere.

La activităţi au participat inspectori antifraudă detaşaţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.