Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

Percheziții în Cluj și alte județe, într-un dosar de evaziune şi înşelăciune de peste 6.000.000 lei

0 231

Şapte percheziţii domiciliare şi la sediile unor firme au loc, joi dimineaţă, în judeţele Bihor, Cluj, Olt, Vâlcea şi Argeş, într-un dosar de evaziune fiscală şi înşelăciune cu prejudiciu de peste 6.000.000 lei, anunţă Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

Percheziţiile sunt făcute de poliţişti din Bihor, de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de structurile similare din judeţele în care au loc acţiunile, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

„În urma cercetărilor efectuate până în prezent, reprezentanţii a patru societăţi comerciale din judeţele Bihor, Cluj, Vâlcea şi Argeş sunt bănuiţi că, în perioada 2018 – 2019, ar fi creat un mecanism fraudulos, prin care ar fi colectat, transportat şi reciclat 3.113.669 kilograme de deşeuri de ambalaje din sticlă, inducând astfel în eroare autorităţile de mediu ale statului. Prejudiciul estimat, cauzat astfel bugetului consolidat al statului, este de 6.227.338 de lei”, se precizează în comunicat.

La finalizarea percheziţiilor, vor fi puse în executare şase mandate de aducere.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More