Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Percheziții în Cluj și alte județe la persoane bănuite de furturi de produse de lux

0 177

Polițiștii din Bihor, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au efectuat 16 percheziții domiciliare, la persoane bănuite că ar fi sustras poșete de lux în valoare de peste 160.000 de euro. Cinci persoane au fost reținute, ulterior patru dintre acestea fiind arestate preventiv, o persoană fiind cercetată sub control judiciar.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au efectuat luni 16 percheziții domiciliare în județele Bihor, Sibiu, Arad, Brașov și Cluj, la persoane bănuite de furt calificat, respectiv tăinuire.

Activitățile au fost efectuate în colaborare cu polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Arad, Sibiu, Cluj și Brașov.

Percheziţiile au fost desfăşurate în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.

În fapt, 4 persoane sunt bănuite că, în noaptea de 23 spre 24 ianuarie a.c., ar fi pătruns prin forțarea porții de acces în curtea unei firme cu sediul în localitatea Aleșd, județul Bihor și ar fi sustras din semiremorca unui autotren 376 de poșete, toate aparținând unei mărci consacrate.

De asemenea, alte patru persoane sunt bănuite că ar fi ajutat la valorificarea a o parte dintre poșetele sustrase.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 162.000 de euro, informează un comunicat al IGPR.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.