Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Percheziții în Maramureș și alte județe într-un dosar de înşelăciune referitor la vânzarea de măşti contrafăcute către un spital COVID

0 131

Zece percheziţii au loc luni dimineaţă în Maramureș și alte judeţe într-un dosar de înşelăciune după ce unui spital pentru asistenţa pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 i-au fost vândute măşti de protecţie ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute.

”Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 10 percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi în judeţele Bihor, Braşov, Maramureş şi Timiş, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, anunţă IGPR

Faptele au legătură cu activitatea de comercializare către o unitate spitalicească desemnată drept spital faza I pentru asistenţa pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 de măşti de protecţie ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, produse cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute.

În acelaşi timp, se vor pune în aplicare 6 mandate de aducere emise pe numele bănuiţilor, ce vor fi conduşi la sediul unităţii de poliţie în vederea audierii acestora, pentru clarificarea situaţiei de fapt.

La activităţi participă luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi specialiştii Institutului Naţional de Criminalistică.

La acţiune participă poliţiştii inspectoratelor judeţene de poliţie Bihor, Braşov, Maramureş şi Timiş.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More