Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Percheziții în Năsăud, la un bărbat care obliga fete să se prostitueze în România și Austria

0 166

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița-Năsăud, au efectuat 2 percheziții domiciliare, la imobile deținute de un bărbat bănuit de trafic de persoane, proxenetism și deținere de droguri de risc. Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore.

Conform IPJ Bistrița-Năsăud, din cercetări a reieșit că bărbatul, în vârstă de 35 de ani, din Năsăud, ar fi recrutat trei femei, toate din Bistrița-Năsăud, pe care le-ar fi transportat, adăpostit și determinat să practice prostituția, în diverse locații din România, dar și în cluburi din Austria, iar sumele obținute din aceste activități și le-ar fi însușit (aproximativ 700.000 de euro).

”În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 2 telefoane mobile, un stick de memorie, un recipient ce conținea muguri de canabis, 1.000 de euro și 3.000 de lei”, se arată în comunicatul IPJ.

Totodată, pe numele bărbatului, a fost emis și pus în aplicare un mandat de aducere.

Procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița-Năsăud a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului bănuit de comiterea faptelor, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Activitatea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La percheziții au participat polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud și Poliției Orașului Năsăud.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More