Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Percheziții într-un dosar de proxenetism, șantaj și camătă

0 445

Ieri, 20 august, polițiștii din Câmpia Turzii, cu sprijinul polițiștilor Secției 4 Poliție Rurală și Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat 4 percheziții domiciliare în municipiul Câmpia Turzii și comuna Viișoara, la locuințele unor persoane bănuite de șantaj, proxenetism și camătă.

În urma perchezițiilor au fost ridicate numeroase înscrisuri, iar un autoturism a fost fiind indisponibilizat în vederea confiscării, notează cei de la IPJ Cluj.

Oamenii legii au transmis de asemenea faptul că trei bărbați din municipiul Câmpia-Turzii, cu vârste cuprinse între 36 și 44 de ani, sunt bănuiți de comiterea infracțiunilor de șantaj, proxenetism, respectiv camătă.

La data de 20 august, unul dintre bărbați, în vârstă de 44 de ani, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda cu propunere de arestare preventivă.

Acesta, în perioada septembrie-noiembrie 2019, ar fi constrâns o minoră, cu scopul obținerii în mod injust a unor foloase nepatrimoniale, notează purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More