Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Percheziții în județele Cluj și Mureș, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de circa 250.000 euro

0 60

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș efectuează, miercuri dimineața, 30 de percheziții în județele Mureș și Cluj, la sediile unor firme și la locuințele unor persoane, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la circa 250.000 de euro.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), la percheziții participă 58 de polițiști din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Mureș și Cluj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș.

„Activitățile se desfășoară într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2013 — august 2016, reprezentanții unui agent economic din județul Mureș ar fi efectuat tranzacții comerciale fictive cu 14 societăți din județele Mureș și Cluj, valoarea livrărilor ridicându-se la peste 2.750.000 de lei. În fapt, societatea din Târgu Mureș ar fi creat un circuit în care ar fi fost angrenate societăți de tip ‘fantomă’, prin care ar fi obținut deduceri fiscale ilegale”, se arată în comunicatul IGPR.

Potrivit IGPR, în urma perchezițiilor vor fi puse în aplicare 19 mandate de aducere, persoanele respective urmând să fie conduse la audieri.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More