Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Percheziţii la patru tineri cercetaţi pentru furt din locuinţe

0 24

furt-arestat-catuse

Ieri, efectivele de poliţie din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud, Postului de Poliţie Comunal Feldru, formaţiunii de Investigaţii Criminale Năsăud, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, sub coordonarea procurorului de caz, au efectuat percheziții la locuinţele numiţilor S.A.S. în vârstă de 19 ani, U.F.A. în vârstă de 16 ani, ambii din localitatea Feldru, L.D.B. în vârstă de 25 de ani din localitatea Nepos şi N.A.V. în vârstă de 21 de ani din oraşul Năsăud.

Cei patru tineri sunt principalii suspecţi de comiterea a şase furturi din locuinţe, săvârşite în perioada iulie-octombrie 2013 pe raza localităţii Feldru, când au sustras bunuri în valoare de aproximativ 29.000 de lei, prejudiciul fiind recuperat parţial.

Față de numitul S.A.S. s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, ulterior fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud cu propunerea de punere în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă. Față de tânărul în vârstă de 19 ani Parchetul a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru o durată de 30 de zile.

Ceilalţi trei suspecţi sunt cercetaţi în stare de libertate.

Cercetările continuă de către lucrătorii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.