Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Percheziții la Primăria Prundu Bârgăului și la alte 13 locații din județul Bistrița-Năsăud

0 295

Procurorii DNA au efectuat joi percheziții în 14 locații din județul Bistrița-Năsăud, dintre care una este sediul unei instituții publice, într-un dosar privind fapte de corupție și fraudare fonduri europene, comise în perioada 2014 – 2016.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și de fraudare a fondurilor europene, comise în perioada 2014 — 2016. În cursul zilei de 14 aprilie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 14 locații, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, toate situate în județul Bistrița-Năsăud”, se arată într-un comunicat al DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Percheziții au avut loc atât la sediul Primăriei Prundu Bârgăului, cât și la domiciliile primarului Doru Crișan, la angajați ai primăriei, sau la sediile unor firme care au contracte cu instituția publică, printre acestea aflându-se și o firmă a soției primarului .

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More