Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Pericol pe drum! În comă alcoolică la volan ziua în amiaza mare pe străzile din Cluj-Napoca

0 261

Un șofer a fost reținut pentru 24 de ore. Se afla la volan deși prezenta o concentrație de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit IPJ Cluj, la data de 18 iulie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca –Biroul Rutier au identificat și reținut un conducător auto sub influența alcoolului.

Cel în cauză a fost depistat în jurul orei 13:00, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Observatorului, din Cluj-Napoca, în urma unui apel 112 efectuat de către un participant la trafic. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de peste 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie. În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de Codul penal.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More