Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Pericol pe șosele. Beat, fără permis și cu numere false, prins de polițiști

0 367

Un bărbat a fost reținut de către polițiștii din Apahida. A fost prins beat la volan, dar și fără a deține permis de conducere.

Potrivit IPJ Cluj, la data de 15 octombrie, în jurul orei 16:00, poliţiştii din Apahida au depistat un bărbat de 34 de ani din comuna Mociu, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Boteni, judeţul Cluj. În urma verificărilor efectuate de oamenii legii a reieşit faptul că autoturismul nu era înmatriculat, iar numerele de înmatriculare aplicate aparţin unui alt vehicul.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv, respectiv cel în cauză avea o concentraţie de peste 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, a reieşit şi faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Faţă de bărbat, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca la expirarea acesteia cel în cauză să fie prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.