Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Persoană carbonizată, găsită într-o casă cuprinsă de flăcări

0 1.513

Tragedie în localitatea maramureșeană Mireșu Mare, unde o casă a fost cuprinsă de flăcări iar o persoană și-a pierdut viața.

Incendiul a avut loc sâmbătă dimineața, într-o gospodărie din Mireșu Mare. La fața locului au intervenit de urgență pompierii de la Detașamentul Baia Mare cu un echipaj, Punctul de Lucru Șomcuta cu un echipaj de stingere și un echipaj SMURD și Secția Fărcașa cu un echipaj de stingere.

La sosirea pompierilor la locul solicitării, incendiul se manifesta generalizat. Abia după ce au fost izolate flăcările pompierii au pătruns în locuință, însă era prea târziu pentru persoana din interiorul casei,

”Pompierii au pătruns în interiorul casei, unde au găsit o persoană carbonizată”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș.

Polițiștii din Șomcuta Mare au intervenit, în urma unei sesizări prin apel 112 la un incendiu produs pe strada Speranței din Mireșu Mare.

În urma deplasării la fața locului a polițiștilor criminaliști și de investigații criminale, după stingerea incendiului, a fost identificat într-o încăpere, pe un pat, cadavrul unui femei de 77 de ani.

Corpul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Maramureș în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Un barbat de 56 de ani, fiul persoanei decedate, a fost internat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, în vederea efectuării unor investigații de specialitate.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și distrugere.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More