Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Persoanele care au avut COVID, dar sunt nevaccinate, se pot infecta cu tulpina indiană

0 85

Medicul Alexandru Rafila, consideră că adaptarea campaniei de vaccinare la fiecare mediu este esenţială, precizând că România are două luni la dispoziţie pentru a mări interesul oamenilor pentru vaccinarea împotriva COVID în perspectiva apariţiei unui val patru al pandemiei.

Medicul Alexandru Rafila, a afirmat că persoanele care au avut COVID, dar care nu s-au vaccinat, se pot infecta cu tulpina indiană deoarece imunitatea dată de boală variază între trei şi şase luni.

Rafila a fost întrebat duminică, la emisiunea Insider Politic, dacă cei care au trecut prin COVID, dar nu s-au vaccinat, considerând că au imunitate naturală, se pot infecta cu tulpina indiană.

“Da. Sunt două elemente aici. O dată imunitatea după boală variază între trei şi şase luni, aţi văzut că şi anumite facilităţi care pot fi făcute pentru persoana care a trecut prin boală nu depăşesc 180 de zil,e chiar şi noul certificat verde european nu este dincolo de 180 de zile. Eu personal vă spun că am trecut prin infecţie în luna decembrie, mi-am şi dozat anticorpii, am văzut câ încep să scadă. La trei luni după infecţie m-am vaccinat, nu am aşteptat foarte mult să văd până unde scad şi m-am vaccinat, acum am un titru bun de anticorpi şi am citit chiar de curând articole care demonstrează că o persoană care şi-a făcut două doze de vaccin după infecţie s-ar putea să aibă o imunitate durabilă toată viaţa. (…) Dacă ar fi nevoie să ne vaccinăm cu a treia doză sau nu, adică pentru cei care deja au trecut prin boală, e mai puţin probabil să fie necesar”, a transmis Rafila.

El a anunţat că se discută despre combinarea diferitelor tipuri de vaccinuri.

“Pe de altă parte, deja se discută inclusiv de posibilitatea combinării diferitelor tipuri de vaccinuri, adică vaccinul bazat pe tehnologia ARN şi vaccinul care conţine vector viral, care are şi el în vaccin care utilizează ingineria genetică, ca să înţelegem, nu e un vaccin clasic. Auzeam, Astra sau Johhson, vaccinuri clasice. Nu sunt clasice, nu mai e niciun vaccin de acest tip care să se administreze, deci nu are cum să fie clasic, dar are un alt principiu. Dacă la vaccinurile Pfizer şi Moderna se inoculează o cantitate de Arn mesager specifică pentru proteina Spike, la celălalt se inoculează un virus care conţine informaţia pentru sinteza proteinei Spike”, a explicat deputatul social-democrat.

Acesta a menţionat că pare că eficacitatea vaccinurilor pe bază de vectori virali este mai mică.

“Se pare că eficacitatea a fost ceva mai mică la vaccinurile care utilizează vectori virali, Astra şi Johnson şi vaccinurile chinezeşti şi vaccinul din Rusia, toate se bazează pe acelaşi timp de tehnologie sau majoritatea. Se discută inclusiv de posibilitatea asocierii a două vaccinuri diferite şi lucrul ăsta se pare că ar putea să dea imunitate pe termen mai lung, inclusiv pentru variantele astea emergente”, a mai declarat Rafila.

Alexandru Rafila a declarat duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima Tv, că există protecţie pentru persoanele vaccinate şi împotriva noi tulpini.

“Eu totuşi vreau să mă refer la nişte lucruri concrete pe care le-am citit sau le-am observat, apropo de performanţa vaccinului şi de impact inclusiv asupra noilor tulpini, pentru că discuţia e foarte clară momentul de faţă acea tulpină indiană cu transmisibilitatea cel puţin dublă faţă de tulpina clasică îşi face loc în Europa, îşi face loc şi în România, nu putem să izolăm România în context european, suntem protejaţi”, a afirmat Rafila.

El a menţionat că în cazul persoanelor vaccinate, chiar şi în cazul unei infectări cu o tulpină nouă, sunt evitate formele grave de boală şi decesele.

“Evităm decesele, evităm formele grave şi cele care necesită spitalizare şi în bună măsură evităm infecţia şi implicit scădem şi posibilitatea de transmitere foarte mult. Sunt discuţii, domnule, de ce să mă vaccinez dacă oricum transmit infecţia? Da, dar una este să transmită zece persoane din zece şi altceva să transmită o persoană din zece. Este în mod evident o dificultate foarte mare în a transmite infecţia din partea persoanelor vaccinate, nu o excludem, dar este mult mai mic”, a transmis deputatul social-democrat.

El a precizat că ar fi făcut o campanie de informare dedicată părinţilor.  

“Un lucru pe care eu personal l-aş fi făcut şi care din păcate nu a fost făcut, aş fi făcut o campanie de informare a părinţilor. Nu a existat o campanie dedicată părinţilor, nu putem să excludem faptul că părinţii au îngrijorări şi este normal să fie aşa, discutăm de copii cu vârsta între 12 şi 16 ani care fac forme uşoare, care transmit mai puţin decât alte categorii şi sunt foarte mulţi părinţi care cred că ar fi dorit să afle lucruri specifice legate de vaccinarea la această categorie de vârstă şi nu a existat o campanie de informare, nu de promovare a vaccinului, măcar de informare şi sunt mulţi părinţi care cred că şi-au pus întrebări. E bine?  De ce trebuie să îmi vaccinez copilul? Sunt riscuri? Sunt lucruri care nu au fost făcute şi care cred că ar fi ajutat la o campanie de vaccinare mai bună”, a mai precizat Rafila.

El a lăudat partea organizatorică a vaccinării, dar a menţionat că adresabilitatea nu a fost cea dorită.

“M-aş referi la partea organizatorică pentru că ideea aceasta de a se ocupa Ministerul Apărării Naţionale, prin persoana domnului doctor Gheorghiţa de efortul logistic, a fost lucru bun şi toată lumea a apreciat faptul că au fost centre de vaccinare suficiente chiar dacă la început a fost mai mare afluxul de doritori şi au fost nişte sincope, asta peste tot au fost, în România au fost poate mai puţine decât în alte părţi. Lucrurile au funcţionat foarte bine cu distribuţia de vaccin şi aşa mai departe, lumea s-a putut vaccina în condiţii de siguranţă. Dar asta este doar jumătate, degeaba organizezi perfect dacă adresabilitatea nu este cea la care ne dorim să ajungem”, a explicat Rafila.

Deputatul PSD a afirmat că, după ce România a fost în topul vaccinării, acum a ajuns la coada clasamentului în Europa.

“Şi după ce am fost pe locul patru în Europa, locul trei, locul cinci, eram în top, în momentul de faţă suntem pe locul nostru. Pe locul nostru la indicatorii stării de sănătate, în EuroStat este penultimul loc şi am ajuns şi la vaccinare tot pe penultimul loc, deci nu s-a schimbat nimic. Ori chestia asta când ajungi pe penultimul loc să prezinţi chestiunea ca pe un mare succes mi se pare undeva o fractură logică ca să nu spun altfel. Cred că trebuie să fim mai rezonabili, mai echilibraţi şi să transmită mesaje, nu trebuie să ne căinăm, dar nici nu trebuie să aducem, să transmite mesaje victorioase când nu este cazul. E important că avem disponibilitatea vaccinului, că există centre de vaccinare şi cum facem să îi aducem”, a explicat Rafila.

El consideră esenţială adaptarea campaniei de vaccinare la fiecare mediu şi categorie socială.

“Adaptarea campaniei de vaccinare la fiecare mediu urban, rural, la fiecare categorie socială, la aşteptările oamenilor, cred că era esenţială şi este în continuare şi lucrul pe care l-aş spune în momentul de faţă, l-aş transmite în momentul de faţă apropo de normalitate, de ce se întâmplă, valul patru este următorul. Avem două luni la dispoziţie, important ca aceste două luni să fie două luni de succes în care să mărim sensibil interesul oamenilor pentru vaccinare. Chiar dacă reverberaţiile acestui efort de informare, de comunicare vor fi peste trei, patru luni tot este important pentru că practic pregătim terenul şi acest val ar putea să fie atenuat. Eu îmi doresc să fie cât mai mic, în spitale să poată să trateze pacienţi cu toate patologiile la timp, sistemul de sănătate să fie pregătit în acest sens”, a mai transmis Rafila.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More