Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Persoanele care au plătit taxa auto vor primi banii înapoi

0 38

autostrada

Persoanele care au plătit taxa auto vor primi banii înapoi, în urma deciziei definitive a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dar Guvernul analizează modalitatea şi durata de efectuare a operaţiunii, în funcţie de restricţiile şi posibilităţile bugetare, a declarat premierul Victor Ponta.

„În urma deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care a stabilit definitiv că taxa introdusă de Guvernul Boc, în 3 februarie 2012 – cred că era cu câteva zile înainte să îşi dea demisia premierul Boc – este neeuropeană, avem de dat banii oamenilor înapoi. În funcţie de toate restricţiile şi toate posibilităţile bugetare, o să dăm banii înapoi, să vedem cum şi în cât timp facem acest lucru”, a spus Ponta, la începutul şedinţei de miercuri a Executivului.

Taxa auto instituită de Guvernul României în ianuarie 2012 contravine Articolului 110 al Tratatului de Funcţionare al Uniunii Europene, a stabilit Curtea de Justiţie a UE, la întrebările preliminare a două instanţe româneşti.

Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă de Guvern în luna aprilie 2008, fiind calculată în funcţie de datele tehnice ale fiecărei maşini în parte. În ianuarie 2012 a intrat în vigoare o nouă taxă auto, înlocuind OUG nr. 50/2008 cu Legea nr.9/2012, care avea ca scop să facă taxa pe poluare conformă cu Articolul 110 din TFUE.

De la 15 martie 2013, Guvernul a înlocuit taxa auto cu timbrul de mediu, iar noua formulă de calcul a condus la o creştere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere cuprinsă între 60% şi 90% pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro, pe principiul că maşinile vechi au o durată scurtă de funcţionare şi, deci, vor polua pentru un interval mai mic.

Timbrul de mediu se plăteşte o singură dată la prima înmatriculare pe piaţa din România sau la prima transcriere a titlului de proprietate, atât în cazul maşinilor noi, cât şi al celor second hand, pentru care nu a fost plătită fosta taxă auto.

MEDIAFAX

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.