Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Persoanele care obtin venituri din silvicultura si din piscicultura vor plati CASS

0 34

taxe impozite plata ghiseu

Potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr.8/ 2013 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/ 2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, în sfera contribuțiilor sociale obligatorii au fost incluse veniturile din silvicultură și din piscicultură.

Astfel, persoanele fizice care realizează aceste categorii de venituri, sunt obligate să efectueze în cursul anului plăți anticipate cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate.

Potrivit art.296^25 alin. (4) din Legea nr.571/ 2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul persoanelor fizice care datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate, stabilirea obligațiilor anuale de plată se realizează de organul fiscal competent, prin decizia de impunere anuală, pe baza căreia se regularizează sumele datorate cu titlu de plăți anticipate.

De asemenea, alin (6) al art. 296^22 prevede că, pentru persoanele care realizează numai venituri din activități agricole, piscicultură și silvicultură, sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară lunar și nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate reprezintă o treime din salariul de bază minim brut pe țară. Sarcina verificării și după caz, a stabilirii bazei lunare de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate revine și în această situație, organului fiscal competent.

ANAF a elaborat un proiect de ordin prin care se propun următoarele:

A) adaptarea modelului și conținutului formularului 630 ‘Decizie de impunere anuală pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate’, pentru anul 2013, prin introducerea informațiilor referitoare la veniturile din silvicultură și piscicultură;

B) introducerea informațiilor privind contul bugetar și contul IBAN, precum și cele referitoare la modalitățile de plată a obligațiilor bugetare datorate de persoanele fizice, în conținutul următoarelor formulare:

250 ‘Decizie de impunere anuală pentru veniturile realizate din România de persoanele fizice’

251 ‘Decizie de impunere anuală pentru veniturile realizate din străinătate de persoanele fizice’

260 ‘Decizie de impunere privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe venit/ contribuții de asigurări sociale de sănătate, precum și privind obligațiile de plată cu titlu de contribuții de asigurări sociale’

630 ‘Decizie de impunere anuală pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate’

650 ‘Decizie de impunere privind plățile anticipate cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor’

 

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.