Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Peste 100 de persoane izolate în Uriu. Primarul comunei, Petru Șerban: „Avem două situații îngrijorătoare”

0 3.826

Primarul comunei Uriu, Petru Șerban, a afirmat că există peste 100 de persoane aflate în izolare la nivelul comunei. Acesta mai notează faptul că la nivelul comunei există „două situații îngrijorătoare”.

Primarul comunei Uriu, Petru Șerban, a explicat printr-un mesaj postat pe Facebook situația creată de pandemia coronavirus în zona administrată de acesta. Edilul afirmă că există „două situații îngrijorătoare”. Redăm mesajul acestui mai jos.

Doresc să vă prezint situația la zi în comuna noastră, aceasta pentru a vă putea proteja pe d-voastră și familiile d-voastră. În data de 31.03.2020 am avut în izolare la domiciliu circa 45 de persoane intrate în țară din străinătate cu tendința de scădere la expirarea celor 14 zile .

Din păcate, nesocotind apelurile permanente făcute de autorități după instalarea Stării de Urgență, inclusiv de Președintele țării, prin deplasarea unor persoane inconștiente la manifestări religioase(care sunt interzise prin Ordonanța Militară nr.1 , art.2) avem două situații îngrijorătoare: în localitatea Ilișua un cetățean care a participat la o astfel de manifestare în loc să se autoizoleze, a prestat lucrări agricole în gospodăriile mai multor persoane având contact direct sau indirect cu 33 de persoane care au fost izolate la domiciliu de organele de Poliție.

Mai grav , în localitatea Uriu, mai multe persoane au participat la o astfel de întâlnire, una dintre acestea în urma internării în spital și a testării , este confirmată pozitiv (este infestată cu CORONAVIRUS). Au fost izolate 108 persoane din Uriu care au avut contact direct sau indirect cu persoana respectivă și cu celelalte persoane participante la rugăciune.

Vă rog , dragi concetățeni, să evitați contactul cu aceste pesoane, să nu ieșiți inutil din gospodărie, să nu permiteți persoanelor, care nu aparțin familiei, sau necunoscuților accesul în gospodărie/casă. Cu toate că suntem în preajma Sărbătorilor Pascale vă rog să respectați prevederile Ordonanțelor Militare și să vă rugați la domiciliu.

Pe cei izolați îi rog să respecte prevederile Ordonatele Militare și să rămână cele 14 zile la domiciliu, altfel vor suporta rigorile Ordonanțelor Militare ( carantinarea lor, cu suportarea cheltuielilor aferente, amendă de la 2000 la 20000 lei + dosar penal).

Întrucât persoanele izolate la domiciliu în localitatea Uriu majoritatea sunt rromi , cu o situație socială complicată(mulți copii, lipsă bani, etc.), fac un apel către toți cei care pot contribui (din comună sau județ) cu alimente de bază care să permită celor nevoiași să respecte izolarea , pentru a nu mai avea noi focare de posibile infestări.

Cei ce pot dărui, precum și cei izolați care au nevoi sunt rugați să sune la Primăria comunei URIU, persoanele de contact fiind :
Primar Șerban Petru : 0744561790
Secretar Spermezan Cristian : 0745356430
Șef SVSU Grancea Leonaș : 0751044234
Asistent comunitar Kertesz Csilla : 0744382621
Asistent social Fuleki Melinda : 0745355443

Numai împreună și respectând prevederile Ordonanțelor Militare vom reuși să depășim aceste momente grele din viața comunității noastre.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More