Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Peste 100 de unități școlare din județul Cluj nu au autorizație sanitară la începutul anului școlar

0 26

Aproape 16% din obiectivele de învăţământ din judeţul Cluj nu au autorizaţie sanitară de funcţionare înaintea începerii anului şcolar, printre ele figurând o şcoală a cărei clădire are pereţii de lemn, degradaţi de o ciupercă, şi o grădiniţă cu acoperiş neetanş prin care plouă şi care avea şi scaune degradate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Reprezentantul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Cluj, Dorina Duma, a declarat, la şedinţa Colegiului Prefectural Cluj, că sunt unităţi neautorizate şi din cauza nefinalizării unor lucrări de reabilitare a unor clădiri degradate sau a problemelor existente la sistemul de încălzire sau de evacuare a deşeurilor.

„La nivelul judeţului Cluj avem, în total, 671 de obiective de învăţământ – şcoli, licee, grădiniţe, cantine, sală de sport, internate, ateliere, spălătorii, din care 565 de obiective (84,29%) au autorizaţie sanitară, iar 106 obiective (15,80%) nu au această autorizaţie. Motivul principal al neautorizării este lipsa apei curente şi a apei potabile în localităţile din mediul rural unde funcţionează aceste şcoli, astfel că unităţile nu pot fi autorizate. Alte motive ţin de nefinalizarea unor lucrări de reabilitare, grupuri sanitare necorespunzătoare sau de tip latrină, clădiri degradate, probleme existente la sistemul de încălzire sau evacuarea deşeurilor, în condiţiile în care nu există încheiate contracte de salubritate”, a spus Duma.

Potrivit acesteia, Grădiniţa cu program prelungit “Aşchiuţă” Cluj-Napoca nu a primit autorizaţie deoarece nu dispune de cabinet medical şi izolator şi lipsesc circuitele şi spaţii suficiente, la blocul alimentar, în timp ce la Liceul Tehnologic “Someş” Dej s-a constatat o clădire degradată, iluminat insuficient, instalaţii sanitare neetanşe şi curte neigienizată.

De asemenea, grădiniţa din satul Suceagu nu a fost autorizată deoarece nu are apă potabilă iar fosa septică era amenajată incorect, în clădire, în timp ce şcoala din satul Romeşul Rece – Uzină nu a primit autorizaţie pentru că avea o clădire insalubră, cu tâmplărie degradată şi iluminat insuficient.

“Şcoala din satul Măguri Bogdăneşti nu a fost autorizată sanitar deoarece avea clădirea cu pereţii de lemn degradaţi de o ciupercă, grup sanitar necorespunzător tip latrină, iluminat incandescent incomplet şi nu avea încheiat nici contract de salubritate. La grădiniţa din satul Guga, s-a constatat lipsa apei curente, grup sanitar necorespunzător tip latrină, acoperiş neetanş care a degradat pluvial tavanul din sala de grupă si corridor, împrejmuire incompletă, lipsă contract cu serviciul de salubritate, scaune degradate”, a precizat Dorina Duma.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.