Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Peste 140 de poliţişti clujeni asigură măsurile de ordine la meciul dintre CFR și U Cluj

0 24

Grup de politisti

La data de 29 septembrie, între orele 21:00 – 23:00,  pe stadionul « Dr. Constantin Rădulescu » din municipiul Cluj-Napoca va avea loc meciul de fotbal dintre echipele CFR 1907 CLUJ şi UNIVERSITATEA CLUJ.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca şi poliţiştii locali vor asigura măsuri specifice în zona de desfăşurare a manifestării publice. Astfel, se va institui un dispozitiv de ordine şi siguranţă publică pentru prevenirea şi combaterea în timp real activităţilor ilicite care ar putea fi comise în zona adiacentă stadionului, precum şi în locurile cu risc infracţional ridicat.

În ziua meciului, circulaţia rutieră va fi închisă, începând cu ora 18:00, cu excepţia riveranilor, pe străzile adiacente stadionului „Dr. Constantin Rădulescu”, respectiv: strada E. Racoviţă, strada Mecanicilor, strada R.Vuia, strada C.A.Rosetti, strada Gruia, strada Baia Mare, strada Migdalului, strada Magaziei, strada Trâmbiţaşului, strada Vântului şi strada Kovari Laszlo.

Poliţia Rutieră recomandă participanţilor la trafic să respecte regulile de circulaţie, semnalele şi indicaţiile agenţilor de poliţie rutieră, iar conducătorilor auto să parcheze doar în locuri special amenajat şi să folosească, pe cât posibil, mijloacele de transport în comun.  

Vă informăm totodată, că poliţiştii rutieri îşi vor intensifica acţiunile derulate pe principalele artere de circulaţie, în punctele cu trafic intens şi risc ridicat de accidente, în vederea fluidizării traficului, prevenirii evenimentelor rutiere şi depistării celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice.

Dacă sunteţi martorii săvârşirii unor fapte antisociale nu ezitaţi să solicitaţi sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliţie ori să apelaţi numărul unic de urgenţă 112.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.