În ciuda condițiilor nu tocmai prielnice pentru desfășurarea unui festival în aer liber, peste 20.000 de petrecăreți în înfruntat nămolul pentru a se distra în cea de-a doua zi a festivalului Electric Castle de la Bonțida.
Organizatorii au depus vineri toate eforturile posibile pentru a îmbunătăți condițiile de acces la cele șapte scene ale festivalului, astfel încât ”electricii” să se simtă cât mai bine în a doua zi Electric Castle. Și chiar dacă nămolul a pus stăpânire pe toată suprafața festivalului, tinerii și-au continuat distracția în număr și mai mare decât în prima zi.
Subcarpați, Roni Size Reprazent, Netsky și The Glitch Mob, au fost principalele atracții ale zilei la scena principală, Boiler Stage, în timp ce la Silent Dance Vlad Dobrescu și ceilalți DJ au pus în mișcare mulțimea dornică să asculte muzică în căști.
După miezul nopții, mulțimea de tineri s-a adunat în fața scenei The Roots, unde Mad Professor & MC Brother Culture i-au făcut pe ”electrici” să uite de frig și nămol.
Sâmbătă, Electric Castle poate atinge cota de avarie, având în vedere faptul că organizatorii se așteaptă ca numărul participanților să crească. Aceștia sunt așteptați cu concerte memorabile, pe scena principală urmând să urce în această seară Dub Pistols, Rudimental sau DJ Shiver.
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.954521344610633.1073742012.467241263338646&type=3
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.