Peste 200 de misiuni ale echipajelor ISU în minivacanța de Revelion
Echipajele ISU Bistrița-Năsăud au avut nu mai puțin de 217 misiuni în minivacanța de Revelion.
În intervalul 31.12.2019 – 06.01.2020, echipajele operative ale pompierilor militari bistrițeni au avut 217 misiuni de gestionare și prevenire a situațiilor de urgență, majoritarea dintre acestea fiind situații de urgență gestionate de echipajele SMURD.
Astfel, în perioada menționată, pompierii militari bistrițeni au avut zece misiuni de stingere a unor incendii izbucnite preponderent la gospodării – coșuri de fum necurățate sau defecte. Din fericire, prin intervenția promptă a pompierilor din subunitățile bistrițene, pagubele materiale au fost limitate considerabil.
Cel mai de amploare incendiu, în această perioadă, a izbucnit la un atelier de tâmplărie din localitatea Uriu, unde a ars o suprafață totală de aproximativ 100 mp, dar casa de locuit alipită a fost salvată.
Totodată, în această perioadă, pompierii militari care încadrează echipajele de descarcerare și paramedicii au intervenit la patru evenimente rutiere, pentru acordarea primului ajutor la locul accidentelor, respectiv asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.
La trecerea în Noul An, pompierii bistrițeni au avut cinci misiuni de asigurare a măsurilor specifice în contextul în care au fost organizate jocuri de artificii. De asemenea, și pirotehniștii bistrițeni au început anul 2020 în teren. Specialiștii unității noastre au ridicat în condiții de siguranță elemente de muniție găsite pe raza localităților Petriș și Cetate.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.