Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Peste 30.000 de pachete de țigarete, confiscate de polițiștii maramureșeni

0 655

Combaterea contrabandei cu tutun reprezintă o preocupare constantă a poliţiştilor din cadrul I.P.J. Maramureș care, prin acţiunile şi activitățile desfășurate, dar şi prin acţiunile operative din cadrul dosarelor penale, continuă să contribuie la diminuarea faptelor.

În ultime două săptămâni, ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Baia Mare și Sighetu Marmației, au pus in executare 16 percheziții domiciliare, un mandat de percheziție a unui autoturism interceptat în trafic și două mandate de aducere, în cadrul unor cercetări efectuate în mai multe dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Perchezițiile s-au desfășurat pe raza municipiilor Baia Mare, Sighetu Marmației, Baia Sprie, Bocicoiu Mare, Oncești, Călinești, Rozavlea și Ieud, vizate fiind mai multe persoane, care ar fi deținut și comercializat produse accizabile, respectiv țigarete nemarcate fiscal cu timbru, susceptibile că provin din contrabandă.

În urma perchezițiilor, polițiștii au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor un total de 30.575 pachete de țigarete, de diferite mărci, susceptibile că provin din contrabandă. De asemenea, la locațiile unde au avut loc perchezițiile, politistii au mai identificat și indisponibilizat 349 de articole pirotehnice, 572 litri de băuturi alcoolice și alte mijloace materiale de probă, înscrisuri și medii de stocare.

De asemenea, în urma cercetărilor specifice efectuate a fost indisponibilizat un autoturism folosit la activitatea infracțională, în valoare de aproximativ 10.000 de euro, iar o persoană a fost reținută pentru 24 de ore.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More