Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Peste 30 de mii de lei amenzi aplicate pentru mărfuri contrafăcute

0 78

Și polițiștii maramureșeni au pornit în urmărirea și sancționarea persoanelor care scot la vânzare produse contrafăcute. S-au aplicat amenzi de peste 30 de mii de lei.

Bilanţ substanţial al poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în urma unor acţiuni desfăşurate pe parcursul a două zile: 26 infracţiuni, sancţiuni contravenţionale în valoare de 36.000 de lei şi mărfuri în valoare de aproximativ 11.000 de lei confiscate.

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice  organizează şi desfăşoară constant activităţi de protejare a populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. În perioada 24 – 25 octombrie a.c., poliţiştii au verificat aproape 50 societăţi comerciale şi persoane fizice, pe raza municipiului Baia Mare, Vişeu de Sus, Borşa şi Târgu Lăpuş.

Din cele 26 de infracţiuni constatate, 24 au fost la legea privind mărcile şi indicaţiile geografice iar 2 de contrabandă cu ţigări. Totodată, au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, cele mai multe pentru abateri de la legea privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Amenzile aplicate au fost în valoare de 36.000 de lei.

Mai multe obiecte vestimentare, încălţăminte, ţigări de contrabandă dar şi legume, produse de panificaţie şi produse alimentare expirate, ce urmau a fi comercializate, au fost indisponibilizate de poliţişti.

În continuare, sub coordonarea procurorilor de caz, poliţiştii efectuează activităţi de cercetare şi documentare, în vederea administrării probatoriului şi tragerii la răspundere a persoanelor implicate în comiterea infracţiunilor constatate.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.