Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Peste 40 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţiştii gherleni

0 15

actiune politie radar-8

Peste 40 de sancţiuni contravenţionale au aplicat, ieri, poliţiştii rutieri, în urma unei acţiuni desfăşurate pe raza municipiului Gherla, pentru reducerea accidentelor rutiere.

La data de 7 ianuarie, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Gherla au acţionat pentru prevenirea şi sancţionarea abaterilor rutiere. Activitatea a vizat respectarea limitelor legale de viteză şi disciplina pietonilor în trafic, precum şi echiparea corespunzătoare a vehiculelor pe timpul iernii.

Pentru abaterile constatate, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice peste 40 sancţiuni contravenţionale, în valoare de circa 10.000 de lei. Dintre acestea, 15 au fost aplicate pietonilor pentru nerespectarea prevederilor rutiere.

A fost ridicat un permis de conducere şi s-a retras un certificat de înmatriculare.

Poliţiştii clujeni continuă să fie prezenţi pe drumurile publice pentru a preveni producerea accidentelor rutiere.

Reamintim conducătorilor auto faptul că, deşi nerăbdarea de a ajunge v-ar putea împinge sa călcaţi mai tare pedala de acceleraţie, VITEZA reprezintă una din principalele cauze de producere a accidentelor grave de circulaţie!

Dacă este necesar să conduceţi pe vreme de iarnă, plănuiţi deplasarea din timp. Asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca în cazul unor blocaje să nu suferiţi din cauza frigului şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare. Pentru a evita riscul înzăpezirii pe câmp, nu continuați deplasarea și alegeți să vă retrageți în localități, acolo unde puteți găsi adăpost!

Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă. Totodată, îi sfătuim să se asigure temeinic înainte de a traversa drumurile publice şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.
Recomandăm conducătorilor auto să adopte un comportament responsabil în trafic şi să conducă preventiv cu un plus de vigilenţă!

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.