Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Piețele din Maramureș, luate la control de polițiști

0 56

Pe tot parcursul săptămânii, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş au desfăşurat activităţi pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Azi, 28 aprilie, poliţiştii vor efectua controale în pieţe şi în locurile special amenajate pentru identificarea celor care comercializează ilicit miei sau alte produse specifice sărbătorilor pascale.

Poliţiştii, împreună cu reprezentanţi ai A.N.S.V.S.A. şi A.N.P.C., vor verifica legalitatea activităţilor comerciale din pieţe, târguri şi centre agroalimentare, în scopul prevenirii şi combaterii încălcării prevederilor legale specifice acestui domeniu, se precizează într-un comunicat al IPJ Maramureș.

Controalele efectuate la persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi de prelucrare, depozitare, transport, comercializare de animale vii, ouă sau alimente de origine animală, precum şi vin şi alte băuturi alcoolice, au ca scop verificarea respectării normelor sanitar-veterinare şi înregistrării în evidenţele financiar-contabile a cantităţilor de mărfuri aprovizionate sau vândute.

Totodată, poliţiştii vor fi prezenţi în locurile special amenajate unde sunt sacrificate animale pentru verificarea respectării normelor în acest sens.

Acţiunea se desfăşoară conform Planului de măsuri pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, premergător şi pe timpul Sărbătorilor Pascale şi are drept scop prevenirea oricăror fapte de natură penală şi contravenţională.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More