Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Pieton accidentat la Jucu. A traversat drumul aiurea

0 23

acc.gilau 3

Un accident de circulație produs aseară pe raza comunei Jucu s-a soldat cu rănirea gravă a unui bărbat de 48 de ani, care traversa drumul prin loc nepermis.

Accidentul a avut loc la ora 19:36, pe DN1C E576, la km. 19+550m, pe raza comunei Jucu, jud. Cluj. Un bărbat de 38 ani, în timp ce conducea un autovehicul pe DN1C E576, din direcţia Cluj-Napoca spre Gherla, a surprins şi accidentat un bărbat de 48 ani, care în calitate de pieton s-a angajat în traversarea drumului național din partea stângă spre dreapta, sensul de mers înspre Gherla, prin loc nepermis si fără să se asigure, deși în apropierea locului accidentului există trecere pentru pietoni semnalizată corespunzător cu indicatoare rutiere și marcaj.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a pietonului şi avarierea autovehiculului, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 4.000 lei.

În intervalul orar 19:30-20:30, din cauza accidentului, traficul rutier pe DN1C E576, la km. 19+550m, s-a desfăşurat pe un singur sens, alternativ.

Cu ocazia cercetării locului faptei, s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului este pietonul, care a încălcat regula de circulaţie privind “ traversarea drumului public fără a se asigura că o poate face făra a se pune in pericol pe el și pe ceilalți participanți la trafic ”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de “ vătămare corporală din culpă ”.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.