La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 22:30, pe DJ 150, strada Unirii din comuna Viișoara, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.
Conducătorul autovehiculului a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției și nu a fost identificat până în prezent.
Din cercetările preliminare, a reieșit că un autovehicul, despre care momentan nu se cunosc detalii suplimentare, condus pe DJ 150 din direcția municipiului Câmpia Turzii către comuna Viișoara, a surprins și accidentat un bărbat de 67 de ani, din comuna Viișoara, care, în calitate de pieton, s-ar fi aflat pe partea carosabilă în momentul impactului.
Din nefericire, bărbatul a decedat la fața locului.
Ulterior accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, deplasându-se într-o direcție necunoscută.
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj – Poliția Municipiului Câmpia Turzii a format o echipă complexă de polițiști care desfășoară activități de investigare și cercetare pentru identificarea conducătorului auto și a vehiculului implicat în accident.
În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor acestui eveniment și luarea măsurilor legale.
ACTUALIZARE:
În cadrul activitățiilor specifice efectuate de către echipa complexă formată la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, în vederea identificării persoanei bănuite de provocarea evenimentului rutier, s-a constatat că este vorba de un bărbat de 35 de ani, din municipiul Turda.
Acesta a fost depistat în jurul orei 11.00, de către un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier, pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca.
În continuare, bărbatul a fost condus la sediul poliției în vederea efectuării cercetărilor și administrării probatoriului în cauză.
Astfel, pe numele acestuia polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.