Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Pieton accidentat pe trecere la Cluj-Napoca. Vorbea la telefon – FOTO

0 72

Accident grav, miercuri seara, pe trecerea de pietoni de pe strada 1 Decembrie din Cluj-Napoca, în zona Ștrandului Sun. Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost lovit de un autoturism, fiind proiectat la câțiva metri distanță pe carosabil.

Accidentul s-a produs în jurul orei 21:00, în momentul în care tânărul se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. În scurt timp, la fața locului au intervenit polițiștii, criminaliștii și un echipaj SMURD.

Potrivit martorilor, tânărul a fost inconștient preț de câteva minute, însă ulterior și-a revenit. Medicii de pe ambulanță i-au acordat tânărului primul ajutor, după care l-au transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Cluj-Napoca. Victima a suferit un traumatism cranio-cerebral și are suspiciuni de fracturi la membre, însă viața acestuia nu este pusă în pericol.

Potrivit șoferului, tânărul vorbea la telefon în timpul în care se afla pe marginea drumului, apoi s-a întors brusc să treacă strada pe trecere, astfel că nu a mai reușit să-l evite. Șoferul spune că nu i-a trecut prin gând că tânărul avea de gând să traverseze și că nu a dat nici măcar un semn că se asigură pentru a pătrunde pe trecerea de pietoni.

Totuși, bărbatul este cel vinovat pentru producerea accidentului, deoarece nu a încetinit din timp în condiții de siguranță pentru a putea evita orice pieton care-i apare în cale în zona trecerii pentru pietoni.

Polițiștii clujeni au derulat cercetări la fața locului și continuă verificările în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul rutier.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.