Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Piroman băimărean identificat. A incendiat apartamentul unui italian

0 24

pompieri--incendiu-apartament

Poliţiştii băimăreni au identificat un bărbat care este bănuit că a provocat un incendiu, în toamna anului trecut, la apartamentul unui cetățean italian.

În noaptea de 29/30 septembrie 2014, în jurul orei 02:00, poliţia a fost sesizată că la un imobil situat pe strada Colonia Topitorilor din Baia Mare a izbucnit un incendiu. La fața locului s-au deplasat poliţişti şi pompieri care au localizat şi stins focul. Aceștia au constatat că în interiorul locuinţei nu se afla nicio persoană.

În urma audierii vecinilor, poliţiştii au stabilit că proprietarul locuinţei incendiate este un cetăţean italian plecat din România de aproximativ o săptămână.

Verificările efectuate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, imediat după producerea incendiului, au stabilit că incendiul a fost provocat intenţionat de o persoană necunoscută. Cercetările efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au dus la identificarea unui băimărean de 44 de ani, cu antecedente penale, bănuit că ar fi provocat incendiul.

Cercetările continuă, cu băimăreanul în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere prin incendiere.

Foto: Arhivă.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.