Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ploi, descărcări electrice, vijelii şi grindină în cea mai mare parte a ţării

0 136

Meteorologii au emis o informare privind averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină, de luni la prânz până miercuri seară. Informarea vizează cea mai mare parte a ţării.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare privind manifestări de instabilitate atmosferică, valabilă de luni de la ora 12.00 până miercuri la ora 23.00.

Mariflor

„În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp şi pe arii restrânse 30…40 l/mp”, arată sursa citată.

Meteorologii spun că vremea se va menţine instabilă pe tot parcursul acestei săptămâni, în majoritatea regiunilor.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More