Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ploi torențiale cu vijelii în aproape toată țara

0 95

Până marți seara toată ţara se află sub informare meteo de vreme instabilă. Vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină, se arată în prognoza meteo. Este risc mare de inundaţii în aproape toată ţara, iar ploile nu se vor opri nici în zilele următoare.

Luni, vremea va fi instabilă în regiunile sudice, estice şi centrale, dar şi în zonele de munte. Mai ales după-amiaza şi seara, vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse, 30…35 l/mp, iar riscul de inundaţii se va menţine ridicat, se arată în prognoza meteo a zilei.

În restul ţării, astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici. Temperaturile vor urca până la 33 de grade în Câmpia de Vest.

Prognoza meteo pentru luni, 10 iunie, la munte

La munte, vremea va fi caldă dar instabilă în zilele următoare. Ploile torenţiale cu tunete, fulgere, vijelii şi grindină, vor fi o prezenţă zilnică, în majoritatea masivelor.

Pe arii restrânse, cantităţile de apă pot depăşi 35…50 l/mp, iar riscul de inundaţii se menţine foarte ridicat.

Prognoza meteo pentru luni, 10 iunie, la mare

Averse cu descărcări electrice vor fi şi pe litoral, în special după-amiaza şi seara. Vântul va avea intensificări temporare în timpul ploilor. Temperaturile vor avea valori cuprinse între 25…27 de grade Celsius, iar apa mării va avea în jur de 24 de grade.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

Marți, aversele vor apărea după-amiaza şi seara, în sud, în centru şi la munte. Vor fi tunete, fulgere, vânt şi izolat, grindină, iar cantităţile de apă vor fi local, mai însemnate. Ploi vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului.

De miercuri, vremea va deveni deosebit de caldă, iar disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile vor avea valori în jur de 35 de grade Celsius. Vor fi averse, în special la deal şi la munte, iar joi, acestea vor cuprinde şi regiunile sudice şi pe cele sud-estice.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More