Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ploi torențiale, vijelii și căderi de grindină până mâine seară

0 29

inundatie gherla-7

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de luni de la ora 14.00 până marţi la ora 20.00. În unele zone cantităţile de apă care vor cădea vor depăşi 30-40 de litri pe metru pătrat.

În după-amiaza zilei de luni şi în noaptea de luni spre marţi în Maramureş, Crişana, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei şi local în nordul Moldovei, în Oltenia şi în zonele de munte vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat chiar vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi pe spaţii mici 30…40 l/mp.

În cursul zilei de marţi, 26 mai, va mai ploua cu precădere în nordul şi centrul teritoriului, precum şi în zonele de deal şi munte, iar cantităţile de apă vor  depăşi pe arii restrânse 25 l/mp.

Administraţia Naţională de Meteorologie emisese duminică o informare de instabilitate atmosferică valabilă până marţi, la ora 9.00.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.