Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

PNL Cluj acuză: ”Abuzurile PSD Dej bagă mâna în buzunarul dejenilor”

0 53

Biroul de presă al PNL Cluj a transmis pe adresa redacției un comunicat de presă prin care acuză partea social-democrată din Consiliul Local Dej, care deține majoritatea, de faptul că a votat majorarea tarifelor la salubritate.

În prag de iarnă PSD Dej, prin consilierii locali, a decis să majoreze tariful la serviciul de salubritate la 7,48 lei/persoană, față de 6,38 lei/persoană cât era înainte, adică o creștere de aproximativ 15%.
Consilierii locali ai PNL Dej s-au opus acestei majorări, votând împotrivă. Cu toate acestea, majoritatea PSD din consiliul local a aprobat creșterea tarifară. Crasa incompetență a pesediștilor dejeni, conduși de primarul Costan Morar, rezultă din faptul că deși existau soluții alternative, se preferă să se transporte deșeurile în alt județ cu costuri mult mai mari pentru populație.
PNL consideră că această diferență de preț putea fi acoperită din bugetul local, dar în prag de alegeri, PSD vrea să folosească resursele bugetului în interesul clientelei, nu al populației.
PNL Dej solicită PSD să revină asupra deciziei de a majora tarifele pentru populație. Organizația PSD Dej, în loc să găsească soluții pentru depozitare temporară, așa cum a făcut Cluj-Napoca, a preferat să împovăreze dejenii și să depoziteze deşeurile mai scump.
PNL solicită revenirea și menținerea tarifelor”, se arată în comunicatul semnat de Biroul de presă al PNL Cluj.
Situația la care liberalii se referă este decizia adoptată în ședința de săptămâna trecută a Consiliului Local Dej, în care consilierii PSD au votat majorarea tarifelor la salubritate propuse de primarul Costan Morar, însă au respins propunerea companiei Brantner Verșe de a majora cu mult mai mult tarifele. Consilierii PNL Mihaela Petrean și Marius Butuza au votat ”contra”, iar consilierul UDMR Lorand Varga s-a abținut de la vot.
loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More