PNL a depus plângere prealabilă la Guvern pentru organizarea alegerilor locale în două tururi
Într-o conferință de presă susținută azi la Cluj-Napoca, Alina Gorghiu, copreședinte PNL, a anunțat că formațiunea sa politică a depus la Guvern plângerea prealabilă pentru organizarea alegerilor locale în două tururi de scrutin.
‘Astăzi am reușit să depunem la Secretariatul General al Guvernului plângerea prealabilă pe tema alegerilor în două tururi. Este necesară această procedură prealabilă pentru a putea depune acțiunea în Contencios administrativ. Încercăm să ne încadrăm în intervalul de timp care și așa este foarte redus pentru a putea ajunge la obiectivul pe care ni l-am propus, anume de a avea un proces electoral în două tururi, care presupune democrație, presupune reprezentativitate, presupune legitimitate pentru alesul local și, de ce nu, dă liber competiției în România’, a declarat Alina Gorghiu.
Ea a reiterat faptul că într-un singur tur de scrutin ar fi schimbați doar 15-17% dintre primarii actuali din România, în timp ce în două tururi proporția de înnoire ar putea fi de 70%.
În aceeași conferință de presă, copreședintele PNL Vasile Blaga a spus că Emil Boc, absent de la conferința de presă, va candida pentru un nou mandat de primar din partea liberalilor.
”Guvernul a publicat legislația secundară pentru alegeri — 5 iunie va fi data alegerilor, conform ultimei hotărâri a Guvernului Cioloș — motiv pentru care, văzând acest calendar anunțat, vă informăm că săptămâna viitoare, după ce vom avea Biroul Politic Național, vom iniția demersurile pentru atacarea acestei hotărâri în instanța de contencios administrativ, astfel încât să putem invoca excepția neconstituționalității prevederilor alegerii primarilor într-un singur tur. Nu există democrație în România dacă nu vom reuși să impunem două tururi de scrutin”, a declarat Gorghiu.
Tot în cadrul conferinței de presă de la Cluj Alina Gorghiu a solicitat liderilor partidelor politice parlamentare să voteze împotriva legii defăimării.
Liviu Dragnea insistă pe proiectul său legislativ și constat că ne spune că noi greșim și dânsul are dreptate. M-a surprins că la criticile făcute de internauți, singura sa reacție a fost să cenzureze comentariile. Nu știu alt președinte de partid din România să ajungă cu atât de mari abilități de cenzor șef. Luni se va relua discutarea pe proiectul de lege a defăimării în Parlament, cer tuturor liderilor partidelor parlamentare din Camera Deputaților să fie responsabili și să voteze împotriva acestui proiect’, a declarat, vineri, într-o conferință de presă susținută la Cluj, Alina Gorghiu.
Ea a mai spus că asemenea lucruri nu ar mai trebui să existe într-un stat în care „politica pumnului în gură” a fost practicată de 26 de ani de către PSD.
Alina Gorghiu și Vasile Blaga participă, vineri, la Cluj-Napoca, la o întâlnire de partid de prezentare a candidaților la alegerile locale din luna iunie.