Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Poliția demarează acțiunea „Pomi de Crăciun”

0 26

brazi

În perioada 08.11 – 24.12.2013, se desfăşoară acţiunea ,,Pomi de Crăciun” pentru prevenirea şi combaterea tăierii, transportului şi comercializării ilegale a exemplarelor tinere de brad şi molid destinate a fi valorificate sub forma Pomilor de Crăciun.

Poliţiştii acţionează, atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte, pe drumurile forestiere, pe drumurile publice, în zonele împădurite, în pieţe, târguri, oboare, staţii şi triaje CFR sau în alte locuri de depozitare şi/sau comercializare, în scopul depistării şi luării măsurilor prevăzute de lege faţă de cei care încalcă legislaţia în domeniul silvic.

La aceste acţiuni participă poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş împreună cu personalul silvic din cadrul Inspecţiei Silvice şi de Vânătoare Maramureş şi/sau personalul silvic din cadrul Direcţiei Silvice Maramureş şi structurilor subordonate.

 

Potrivit articolului 19, alineatul 1, litera c din Legea 171/ 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2000 lei până la 5000 lei şi confiscarea materialelor lemnoase în cauză transportul şi/sau comercializarea pomilor de Crăciun nemarcaţi cu sigiliul – crotaliu prevăzut de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.