Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Poliția Maramureș implicată activ în proiectul “Școala altfel” 2016

0 43

Ca în fiecare an, polițiștii maramureșeni au răspuns „prezent” la solicitările venite din partea unităților de învățământ de pe raza județului care, în perioada 18-22 aprilie, sunt implicate în proiectul educațional „Școala altfel. Să știi mai multe, să fii mai bun!”.

Peste 50 de unități de învățământ, atât din mediul urban cât și din mediul rural, și-au exprimat dorința de a derula activități împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș, fapt care atestă interesul deosebit pe care elevii îl manifestă față de profesia de polițist și dorința acestora de a cunoaște secretele acestei meserii.

Totodată, este de remarcat și interesul din ce în ce mai crescut în rândul cadrelor didactice pentru promovarea mesajelor preventive și a informațiilor pe care polițiștii le pot oferi, pe diverse domenii: prevenirea delincvenței juvenile, prevenirea victimizării minorilor, educație juridică și rutieră, riscurile consumului de droguri, protejarea patrimoniului național etc.

Pentru a răspunde cu profesionalism tuturor solicitărilor, în activitățile ce vor fi derulate în această săptămână vor fi implicați polițiști de la structurile de prevenire, ordine publică – proximitate, poliție rutieră, criminalistică, investigații criminale, resurse umane, unitatea canină, precum și polițiști de la posturile comunale de poliție din mediul rural.

Calendarul întâlnirilor educative cuprinde dezbateri și prezentări în grădinițe, școli și licee, proiecții de filme preventive, exerciții demonstrative ale echipajelor canine, concursuri de biciclete, de picturi/desene, vizite la muzeu, familiarizarea cu autospecialele și mijloacele tehnice aflate în dotarea polițiștilor.

Deoarece au fost derulate cu succes în anii trecuți, polițiștii vor continua trei proiecte educaționale naționale respectiv:”ȘI TU POȚI DEVENI POLIȚIST” „CUNOAȘTE ȘI PROTEJEAZĂ PATRIMONIUL CULTURAL NAȚIONAL” și „JOB SHADOW DAY”.
De asemenea va fi reluată „Lecția de criminalistică” pe care specialiștii Serviciului Criminalistic o vor oferi în acest an unor copii aflați în centrele de tip familial de pe raza municipiului Baia Mare.

Luni, 18 aprilie 2016:
Liceul Teologic Penticostal Baia Mare – prevenirea consumului de droguri şi a substanţelor etnobotanice ( polițiști de prevenire, proximitate și specialiști din cadrul C.P.E.C.A. Maramureș); Şcoala Gimnazială SIMION BĂRNUŢIU Baia Mare, clasele V-VIII – siguranța pe internet; Şcoala Gimnazială A.I. CUZA Baia Mare și Şcoala Gimnazială AVRAM IANCU Baia Mare, clasele I – activități în campania Şcoala Siguranţei TEDI.

Alte activități educative în școlile din județ.

Marți, 19 aprilie 2016
Liceul Sportiv Baia Mare, clasele I-IV- educaţie rutieră; Vernisajul Expoziţiei Concurs de desene/picturi la nivel naţional CIRCULÂND CORECT NE PROTEJĂM VIAŢA – preşcolari; Liceul Teoretic Emil Racoviță – activitate de orientare profesională în Campania ȘI TU POTI DEVENI POLIȚIST!; Şcoala Gimnazială NICHITA STĂNESCU Baia Mare – concurs de biciclete.

Lecția de criminalistică – 2 ore la sediul Poliției municipiului Baia Mare. Participă copii cu vârste între 5 și 12 ani, instituționalizați în centre de tip familial și preșcolari de la Grădinița Ion Creangă.

Ziua întâi JOB SHADOW DAY, ediția a XIV-a, O zi „în umbra” unui polițist, proiect de orientare în carieră a viitorilor absolvenți de liceu – participă 30 de elevi de la Colegiile Emil Racoviță, Nicolae Titulescu și George Barițiu.

Alte activități educative în școlile din județ.

Miercuri, 20 aprilie 2016
În cadrul proiectului naţional CUNOAŞTE ŞI PROTEJEAZĂ PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL, ofițeri de prevenire și specialiști de investigații criminale vor susține activități la Şcolile Gimnaziale „Nicolae Bălcescu”, „Dr. Victor Babeș” și „Octavian Goga Baia Mare”.

Şcoala Gimnazială Dr. Victor Babeș Baia Mare – educaţie rutieră.

Lecția de criminalistică – la sediul Poliției municipiului Baia Mare. Participă elevi ai școlii din localitatea Chiuzbaia.
Alte activități educative în școlile din județ.

Joi, 21 aprilie 2016
Vizită la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureş, în cadrul proiectului naţional CUNOAŞTE ŞI PROTEJEAZĂ PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL.

Ziua a doua JOB SHADOW DAY, ediția a XIV-a, O zi „în umbra” unui polițist, proiect de orientare în carieră a viitorilor absolvenți de liceu – participă alți 30 de elevi de la Colegiile Emil Racoviță, Nicolae Titulescu și George Barițiu.

Alte activități educative în școlile din județ.

Vineri, 22 aprilie 2016

Şcoala Gimnazială Al. Ivasiuc Baia Mare – exerciții demonstrative ale echipajelor canine ale Serviciului de Ordine Publică Maramureș.
Alte activități educative în școlile din județ.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More