Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Politica le-a luat mințile. Crimă în urma unei dispute pe tema votului la prezidențiale

0 3.935

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Călan (Hunedoara), a fost lovit în cap și apoi lăsat să agonizeze și să moară pe stradă, după ce s-a certat cu un vecin pe tema votului și alegerilor prezidențiale.

Tragedia s-a produs, vineri, 22 noiembrie 2019, în jurul orei 22.20, în satul Dâncu Mare din comuna Mărtinești (Hunedoara).

Bărbatul de 62 de ani a fost găsit de un trecător pe o stradă din sat, plin de sânge și inconștient.

O ambulanță, dar și Poliția, au ajuns la fața locului, însă din nefericire, nimeni nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața bărbatului.

Acesta avea o rană foarte gravă la cap, motiv pentru care a murit pe stradă.

„Poliția Municipiului Orăștie, a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, în satul Dâncu Mare, comuna Mărtinești, a fost găsită o persoană de sex masculin, căzută la pământ, în stare de inconștiență și prezintă o lovitură în zona capului. Polițiștii ajunși la fața locului, au constatat că, persoana în cauză este un bărbat în vârstă de 62 de ani, din orașul Călan, care ar fi avut un conflict cu un alt bărbat în vârstă de 54 de ani, la barul din sat”, a declarat reprezentantul IPJ Hunedoara, Carla Strujan.

Oamenii au povestit că, înainte de a fi găsit mort pe stradă, bărbatul s-ar fi certat la barul din sat cu un vecin pe tema votului și alegerilor prezidențiale de duminică.

Cadavrul a fost transportat la morgă pentru necropsie, expertiză care va stabili cauza exactă a morții, în timp ce polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și ucidere din culpă.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More