În moment de criză mondială politicienii rămân tot cinici. Marcel Ciolacu se bate în piept că măsurile lui ar fi fost mai „tari” decât ale lui Vela.
Șeful PSD și președinte al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, nu scapă nici o ocazie pentru a transforma criza creată de coronavirus într-o luptă cinică pentru imagine politică (ca de altfel orice politician, indiferent de culoare).
Astfel, în urma ordonanței militare anunțate în cursul serii de ieri de către ministrul Internelor, Marcel Vela, șeful PSD a atacat modul de prezentare al acestor noi măsuri și afirmă că el însuși ar fi fost „mai drastic în acest moment”.
„Presupun că dacă nu se va ţine cont de recomandări, se va trece la interzicerea circulaţiei (…) Am o reţinere cu privire la circulaţie, mai ales după emoţia a ce vedem că se întâmplă în Italia”, a afirmat liderul PSD, citat de cei de la Agerpres.