Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Polițist depistat pozitiv la ”substanțe”, în urma unui accident rutier

0 978

Polițiștii Serviciului Rutier, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, au continuat cercetările cu privire la accidentul produs în municipiu, la data de 29 noiembrie 2024, în urma căruia un pieton a fost accidentat, pe strada Piața 1 Decembrie 1918.

”Rezultatul mostrelor biologice recoltate au indicat prezența în organism a unor substanțe interzise în cazul conducătorul auto”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

În baza probatoriului administrat, față de șoferul de 23 de ani, agent de poliție, a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

În cauză se continuă cercetările, sub coordonarea procurorului, pentru documentarea întregii activități infracționale.

De asemenea, în acest caz la nivelul unității a fost dispusă efectuarea de verificări prin Compartimentul Control Intern, urmând a fi luate măsuri în consecință.

Accidentul a avut loc vinerea trecută, în 29 noiembrie, în jurul orei 15.45.

”Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, care traversa strada pe trecerea de pietoni, ar fi fost surprins și accidentat de un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, agent de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș”, a precizat sursa citată.

În urma impactului, pietonul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

De asemenea, conducătorul autoturismului a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal și sub coordonarea procurorului se continuă cercetările pentru documentarea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul și dispunerea măsurilor legale.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.