Polițist împușcat accidental de un alt polițist în zona gării din Bistrița
Un polițist, în vârstă de 26 de ani, a fost împușcat din greșeală de un coleg polițist de la Biroul Transporturi Bistrița-Năsăud. Incidentul a avut loc marți la amiază în zona Gării din Bistrița.
Conform IPJ Bistrița-Năsăud, un echipaj de terapie mobila intensivă SMURD cu medic și un echipaj de pompieri au intervenit pentru acordarea primului ajutor unui polițist din cadrul Biroului de Ordine Publică care a fost rănit accidental, în timpul serviciului, pe itinerariul de patrulare, în municipiul Bistrița.
Din primele date, polițistul, în vârstă de 26 de ani, aflat în patrulare, în zona Gării din municipiul Bistrița ar fi fost rănit în urma unei descărcări accidentale a armei deținută de către un polițist din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Bistrița-Năsăud.
Polițistul rănit a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
O echipă formată din polițiști ai Poliției Municipiului Bistrița, Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Investigații Criminale și Criminalistic sunt în zonă pentru efectuarea verificărilor.
Totodată, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea efectuării cercetărilor.
Cauză a fost preluată în anchetă proprie, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.