Un bărbat a fost încătușat de polițiști. Acesta a amenințat oamenii legii cu o sabie.
Ieri, 7 septembrie, în jurul orei 15:00, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 62 de ani, cu privire la faptul că este amenințată de către un bărbat, transmit cei de la IPJ Maramureș.
Ajunși la fața locului polițiștii au identificat un bărbat de 48 de ani, care i-a amenințat și pe aceștia cu o sabie.
Agresorul a fost încătușat și condus la sediul poliției. Ulterior s-a dispus internarea acestuia la Spitalul de psihiatrie Sighetu Marmației.