Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Polițiștii clujeni vor fi la datorie și de revelion

1 32

politia_romana__tm__84296500

În perioada Revelionului 2014 şi a minivacanţei de Anul Nou, peste 400 poliţişti clujeni vor fi la datorie, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, patrimoniului acestora şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

Pentru creşterea gradului de siguranţă publică, în această perioadă vor fi suplimentate efectivele de poliţişti din dispozitivul curent, avându-se în vedere prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise în locuri publice, combaterea evaziunii fiscale, reducerea riscului rutier, depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, precum şi constatarea în flagrant a unor fapte penale.

Ne dorim ca în comunitatea pe care o servim petrecerea sărbătorilor să fie liniştită şi fericită şi recomandăm cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie:

 La cumpărături: manifestaţi prudenţă în magazinele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi nu o plasaţi în coşul de cumpărături de unde poate fi sustrasă cu uşurinţă; nu luaţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate în acea zi; când este posibil, folosiţi cardul pentru cumpărături; păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil şi nu în sacoşa de cumpărături sau în buzunarul de la spatele pantalonilor; când sunteţi împins în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ; obiectele tentante (telefoane mobile, laptop-uri, genţi, pungi de cadouri), lăsate la vedere în maşină, pot reprezenta adevărate „cadouri” pentru hoţi; nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante.

În cazul în care plecaţi de la domiciliu, indiferent de perioada în care lipsiţi, pentru ca revenirea să vă fie lipsită de surprize neplăcute, nu neglijaţi următoarele aspecte: rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa; spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă pentru mai multe zile; închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie; pregătirile de deplasare să fie făcute cât mai discret; atunci când părăsiţi locuinţa, o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune, pot deruta eventualii musafiri nepoftiţi; obiectele de valoare mare şi volum mic sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor, deci nu le lăsaţi în locuinţă.

 În noaptea de Revelion: evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate, străzile cu baruri şi terase unde se consumă alcool şi sunt adunate persoanele gălăgioase; nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să consume alcool; evitaţi afişarea cu bijuterii ori sume mari de bani şi nu faceţi referiri la bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră; în locurile publice, fiţi mereu atenţi la genţile pe care le aveţi asupra dumneavoastră; deplasaţi-vă în grup şi nu răspundeţi la provocările altor persoane; nu acceptaţi compania persoanelor necunoscute. Recomandări pentru utilizarea artificiilor în perioada sărbătorilor:

 Legea care reglementează regimul materiilor explozive este Legea nr.126/1995 cu modificările şi completările ulterioare. Conform prevederilor legale, persoanelor fizice le sunt interzise confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operaţiune cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II – IV, precum şi a artificiilor din categoria „obiecte zburătoare luminoase” şi a pocnitorilor.

De asemenea, „confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul sau orice altă operaţiune cu obiecte pirotehnice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 1 an”.

Este interzis:

• comerţul ambulant, stradal sau la tarabă al obiectelor pirotehnice de orice fel;

• achiziţionarea, deţinerea si folosirea tuturor categoriilor de petarde, pocnitori şi obiecte zburătoare luminoase, indiferent de categoria din care fac parte;

Singurele obiecte pirotehnice care pot fi achiziţionate şi folosite de către cetăţeni în tot timpul anului sunt cele din clasa I : steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle şi minisori, cu o masă maximă de amestec pirotehnic de 3 grame.

Comercializarea obiectelor pirotehnice din clasa I se realizează în tot timpul anului de către persoane juridice autorizate.

Conform legislaţiei în vigoare persoanelor fizice le este interzisă folosirea obiectelor zburătoare luminoase, indiferent de clasa din care fac parte, precum şi a pocnitorilor (petarde).

Vânzarea obiectelor pirotehnice persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 6.000 lei.

Poliţia vă recomandă să folosiţi cu multă atenţie obiectele pirotehnice pentru a evita producerea unor evenimente nedorite cum ar fi: incendiile şi vătămările corporale grave care ar putea să umbrească frumuseţea sărbătorilor.

Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

1 Comentariu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.