Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Poliţiştii din Bistriţa-Năsăud au efectuat două percheziţii la persoane bănuite de proxenetism

0 25

Poliţiştii din Bistriţa-Năsăud au efectuat două percheziţii la locuinţele a doi bărbaţi care ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către 10 femei, obţinând foloase materiale. Cei în cauză au fost reţinuţi pentru proxenetism.

La data de 18 noiembrie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud au efectuat două percheziţii în comuna Lechinţa şi în Bistriţa, la locuinţele a doi bărbaţi, de 19 şi 45 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunii de proxenetism.

Din cercetări a reieşit că, în perioada noiembrie 2014 – noiembrie 2015, cei doi bărbaţi ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei, de către zece victime, cu vârste cuprinse între 15 şi 32 de ani, obţinând foloase materiale.

În urma administrării probatoriului, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, cu propunere de arestare preventivă.

Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.