Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Polițiștii din Dej au depistat două persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de înșelăciune și furt

0 41

La data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 16:30,Poliția municipiului Dej a fost sesizată cu privire la faptul că două persoane ar fi încercat să înșele angajata unui magazin cu privire la o sumă de bani.

În scurt timp de la sesizare, polițiștii au depistat pe strada Florilor, din Dej, persoanele în privința cărora era făcută sesizarea, fiind vorba despre doi bărbați, de 33 și 18 ani, din județul Hunedoara.

Asupra celor doi au fost găsite bunuri reclamate ca fiind sustrase în altă cauză. Astfel, o femeie, angajată în calitate de vânzătoare la un magazin din Dej, a sesizat faptul că i-a fost sustras telefonul mobil și a fost înșelată cu suma de 100 de lei, în urma unui schimb de bani solicitat de persoane necunoscute.

Telefonul mobil, în valoare de circa 700 de lei, și suma de 100 de lei au fost găsite asupra celor doi. Bunurile au fost ridicate și predate persoanei vătămate.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și furt, fapte prevăzute de Codul penal.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.