Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Polițiștii din Dej au organizat, ieri, o acțiune cu efective mărite pentru menținerea ordinii și liniștii publice

0 26

Polițiștii din Dej au organizat, ieri, o acțiune cu efective mărite pentru menținerea ordinii și liniștii publice pe raza de competență.

La data de 26 ianuarie, între orele 08:30-11:30, pe raza municipiului Dej şi a Secţiei 5 Poliție Rurală Dej, a fost organizată o razie având ca scop prevenirea și combaterea infracționalității stradale, a faptelor de indisciplină în trafic, a transportului ilegal de persoane și a contrabandei cu produse supuse accizării.

Totodată, polițiștii au acționat pentru combaterea faptelor de braconaj piscicol pe râul Someş. În acțiune au fost angrenați peste 30 de polițiști de ordine publică, rutieri și de investigații criminale.

Astfel, au fost legitimate 120 de persoane și verificați 10 agenți economici. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, polițiștii au controlat circa 100 de autovehicule în trafic. De asemenea, au fost verificate 18 localuri publice amplasate în zona unităților de învățământ.

Pentru neregulile depistate, au fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.000 de lei. 46 dintre acestea au fost aplicate pentru nerespectarea regimului rutier. De asemenea, au mai fost aplicate sancțiuni pentru nerespectarea Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică și a O.U.G. 97/2005 privind regimul domicilierii.

A fost reținut un permis de conducere și 6 certificate de înmatriculare. Polițiștii continuă acțiunile pentru menținerea ordinii și liniștii publice.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.