Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Polițiștii rutieri nu iartă. Amenzi de aproape 90 de mii de lei într-un singur weekend

0 112

Polițiștii maramureșeni au avut mult de muncă în weekendul ce tocmai a trecut. S-au aplicat amenzi de aproape 90 de mii de lei.

Potrivit IPJ Maramureș, poliţiştii rutieri au fost la datorie şi în weekendul care tocmai a trecut şi au efectuat, atât în municipiul Baia Mare cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.

Întrucât viteza excesivă constituie în continuare una dintre principalele cauze generatoare de accidente grave de circulaţie, poliţiştii au acţionat cu aparatura radar din dotare precum şi cu cinemometrul TruCAM.

În cele două zile de acţiune poliţiştii au verificat peste 200 de autovehicule aflate în trafic iar pentru neregulile constatate, poliţiştii rutieri au aplicat 137 de sancţiuni contravenţionale. Majoritatea conducătorilor auto (93) au fost sancţionaţi pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

La Borşa, acţiunea a vizat şi depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Sâmbătă noaptea poliţiştii au efectuat 45 testări cu etilotestul şi au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale.

Valoarea tuturor sancţiunilor aplicate în cele două zile acţiune este de 89.740 de lei.

De asemenea, au fost reţinute 24 de permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More