Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Polițistul erou

1 674

Un polițist din Baia Sprie s-a dovedit a fi un adevărat erou deoarece, prin grija și responsabilitatea sa, a reușit să salveze un bărbat de 65 de ani.

Agentul Petrovan Cristian, poliţist de proximitate în cadrul Poliţiei Oraşului Baia Sprie, a devenit erou printr-un gest mai mult decât omenesc.

Astfel, pentru el a devenit o obişnuinţă să se întâlnească zilnic cu un bărbat de 65 de ani, care locuieşte singur pe strada Aleea Minerilor din oraş. În momentul în care nu l-a mai văzut două zile consecutiv, poliţistul a devenit suspicios şi îngrijorat că s-ar fi putut întâmpla ceva. Interesându-se de soarta lui, poliţistul a aflat că bărbatul nu a fost văzut nici de vecini, nici de poştaş. Astfel, agentul de poliţie a luat hotărârea să forţeze uşa locuinţei şi aşa l-a găsit pe bărbat în pat, în imposibilitatea de a vorbi sau a se mişca. A fost solicitată de urgenţă ambulanţa, personalul medical constatând că viaţa acestuia era în pericol, după ce suferise un accident vascular cerebral.

Profesionalismul, omenia şi intuiţia poliţistului au făcut ca bărbatul să rămână în viaţă. El  a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, unde a rămas internat sub supraveghere medicală.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

1 Comentariu
  1. Andrei spune

    Folositi cu usurinta cuvinte mari, exagerand dincolo de orice limita. Ce a facut politistul, in plus, fata de atributiile de serviciu? stiti care sunt sarcinile politistului de proximitate? chiar nu aveti proprietatea termenilor folositi? Daca noi facem din normalitate un caz de exceptie despre ce vorbim?!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.