Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Poluare accidentală a râului Lăpuş cu ape de mină

0 617

Autorităţile din judeţul Maramureş au intervenit, marţi, pentru a îndepărta efectele unei poluări accidentale a râului Lăpuş cu ape de mină, fără a fi înregistrată mortalitate piscicolă. De asemenea, apele de mină, de culoare roşiatică, au acoperit peste patru sute de metri dintr0-un drum judeţean.

Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Maramureş, marţi, prin Sistemul Naţional de Apeluri de Urgenţă 112, s-a anunţat producerea unui zgomot puternic la galeria Breiner a Minei Băiuţ, urmată de o deversare accidentală de ape de mină.

La faţa locului s-au deplasat pompieri militari din cadrul Pichetului de Pompieri de la Târgu Lăpuş, specialişti de la Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureş, CNMPN Remin, SC Conversmin, Primăria Băiuţ, respectiv SVSU Băiuţ.

”Echipele de intervenţie alcătuite din pompieri militari şi personalul SVSU Băiuţ au acţionat cu utilaje pentru devierea apelor de mină şi protejarea gospodăriilor situate în zonă. De asemenea, s-a lucrat pentru curăţarea şi degajarea zonei afectate de materialul antrenat de apele de mină. La debuşarea din galerie, apa prezenta o culoarea roşiatică, specifică coloristicii metalelor existente în perimetrele miniere Văratic, Cizma şi Breiner”, se arată în comunicat.

Potrivit documentului, drumul judeţean a fost spălat pe o lungime de 400 de metri.

”La această oră, fenomenul deversării accidentale de ape de mină este în diminuare. Echipele de intervenţie s-au deplasat pe cursul râului şi nu au constatat şi înregistrat, ca efect al deversării accidentale, mortalitate piscicolă în râul Lăpuş”, se mai arată în comunicat.

Potrivit documentului, specialiştii de mediu au prelevat probe de apă la debuşarea şi secţiunile caracteristice pentru evaluarea stării de calitate.

Situaţia în zonă este monitorizată de către pompierii militari şi personalul SVSU Băiuţ. De asemenea, întregul tronson al râului Lăpuş, aval de localitatea Băiuţ, până la confluenţa cu râul Someş este monitorizată şi periodic vor fi prelevate probe de apă care vor fi analizate în laboratorul SGA.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a reunit în şedinţă extraordinară şi a dispus măsuri pentru convocarea CNMPN Remin, SC Conversmin, administratorilor judiciar şi administratorului special în vederea alocării de resurse necesare pentru punerea în siguranţă a galeriei Breiner.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.