Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

Ponta: Penitenciarele din România sunt pline

0 41

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că închisorile din România sunt foarte aglomerate şi este nevoie de construirea de noi penitenciare.

„Avem o mare problemă apropo de regimul penitenciar, de aglomerare a regimului penitenciar. Am dat săptămâna trecută 10 milioane de lei din fondul de rezervă, dar asta nu rezolvă problema. În perioada următoare, o să avem la CEDO probleme mari pe această temă. Asta nu înseamnă că neapărat trebuie să avem mai puţini deţinuţi, e vorba însă de faptul că sistemul penitenciar din România, practic, nu mai rezistă la gradul de ocupare şi o să fim, probabil, sper să nu se întâmple, dar o să începem să avem condamnări pe această temă la CEDO”, a declarat Ponta, după ce s-a întâlnit cu preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu.

Premierul a fost de acord cu ideea că o firmă privată poate să construiască un penitenciar, însă Guvernul este cel care trebuie să achite costurile de exploatare, relatează AGERPRES.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More