Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ponta și-a lansat candidatura la prezidențiale, la Craiova

0 25

Victor Ponta in vizita la Dej (52)

Preşedintele PSD, Victor Ponta, și-a anunțat în această seară candidatura la președenție. Evenimentul a avut loc la Craiova, în faţa a 6.000 de social-democraţi. 

„Eram cu toţii pregătiţi azi să-mi lansez candidatura. Dumnezeu aşază lucrurile mult mai bine şi mi-am lansat deja candidatura pentru a fi preşedintele românilor la Novaci, la Bengeşti, alături de oameni care de fapt reprezintă România adevărată, nu România din cărţi sau de la televizor. Mi-am lansat candidatura fără să ştiu, alături de oameni curajoşi, dar şi de oameni deznădăjduiţi, care aşteptau de la mine şi de la noi un sprijin. Cred că mi-am lansat candidatura, fără să mă gândesc aşa, alături de români, de acei care de fiecare dată au avut nevoie să ştie că nu sunt singuri la nevoie”, a spus Ponta.

”Propun un model diferit de lider şi de preşedinte. El îi adună în jurul aceluiaşi proiect naţional pe toţi cei care pot munci împreună în beneficiul României, îi spijină să tragă ţara în aceeaşi direcţie, colaborează cu ei şi îi ajută să construiască”, explică Ponta în broşura primită de fiecare social-democrat.

Știre în curs de actualizare…

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.